Consilierea părinților în cazul copiilor cu dislexie

consiliere

Dezvoltarea timpurie a deprinderii cititului este esențială, iar cel puțin unul din cinci copii are o dificultate  în a invăța să citească. Depistarea acestei tulburări a limbajului pune de multe ori semne de întrebare. Din cauză că unii copii cu dificultăți de citire au o performanță școlară slabă, părinții și profesorii pot să nu identifice cititul ca sursă a problemei. Din acest motiv consilierea părintilor aduce clarificarea multor intrebări referitoare  la dificultățile copilului cât și la nevoile sale. Atenția părinților ar trebui orientată către următoarele semne preventive, care indică faptul că copilul are nevoie de intervenția logopedului:

• Performanță școlară inconsecventă
• Reținere slabă a informației
• Implicarea excesivă a părinților la teme / durează prea mult efectuarea temei
• Calificative sau note slabe
• Știe mai bine la tema decât la lucrări
• Atenție de scurtă durată / hiperactivitate
• A prezentat tulburări de pronunție care nu au fost corectate prin intervenție logopedică
• Absențe frecvente la școală
• Anxios, timid, slabă încredere în sine
• Urăște școala / fobie de școală / simptome psihosomatice
• Ascunde lucrurile făcute la școală / minte despre teme / pierde temele ân mod repetat
• Probleme cu sunetele literelor sau numirea literelor

În consiliere, prima nevoie a părinților este aceea de a ști cât mai multe despre ce este dislexia și să le transmitem că, toți copiii cu dificultăți de citire sunt considerați a avea un deficit fundamental în conștiența fonologică, de exemplu  nu au abilitatea de a transpune literele individuale și combinațiile de litere în sunete. Statisticile arată că 50% din copii care au avut tulburări de pronunție în perioada preșcolară vor dezvolta o tulburare de citire în primii ani de școală. În acest caz, depistarea timpurie va duce la o identificare mai bună a copiilor aflați în riscul prezentării unei dificultăți de citire. Acești factori de risc pot fi identificați încă din perioada preșcolară:

• Dificultăți la jocurile cu rimă
• Învațarea alfabetului cu dificultate
• Asocierea dificilă a sunetelor cu literele
• Eșecul de a nu recunoaște literele alfabetului până la începutul clasei I
• Vorbire târzie sau vorbire cu tulburări de articulare a sunetelor
• Membri ai familiei care au avut sau au tulburări de pronunție, de scris-citit, tulburări de învațare

De cele mai multe ori, părinții au nevoie sa înțeleagă și cer sfaturi despre cum să identifice problemele copilului înainte să ajungă la logoped.  Iată cateva întrebări care sunt utile pentru părinți și care pot fi puse copilului:

• Ești inteligent în unele moduri dar te blochezi în altele?
• Mai există cineva la tine în familie cu dificultăți similare?
• Întâlnești dificultăți atunci când execuți trei indicații consecutiv?
• Întâlnești dificultăți în special la citit sau scris?
• Pui forme sau litere în mod incorect ex. 15 în loc de 51, 6 în loc de 9, b în loc de l,  scrii r?
• Citești un cuvânt pe care nu îl recunoști mai în josul paginii?
• Pronunți un cuvânt în mai multe moduri diferite fără să recunoști versiunea corectă?
• Ai o concentrare slabă pe o perioadă de timp la citit și scris?
• Ești bun la oral dar ai probleme la scris?
• Întalnești dificultăți luând notițe sau copiind?
• Întâlnești dificultăți la planificarea și scrierea eseurilor, scrisorilor și referatelor?
• Ai dificultăți în a ține minte o listă de instrucțiuni
• Ai dificultăți în a-ți pune în ordine gândurile în mod coerent pentru scrierea unui referat sau al unui eseu?
• Este posibil să fi avut dificultăți în a-ți organiza lucrul și ai nevoie de invățare specifică să te ajute?
• Ești în stare să răspunzi la întrebări oral dar nu ești capabil să scrii răspunsurile
• S-ar putea să ai un scris foarte slab deoarece nu ai destulă îndemanare a mâinii să controlezi stiloul
• S-ar putea să pronunți același cuvânt în numeroase moduri diferite deoarece nu ai memoria vizuală ca să știi care este varianta corectă încât să simți cum este corect pe măsură ce scrii
• S-ar putea să ai o deficiență a memoriei vizuale și așadar întâlnești dificultate când interpretezi simboluri
• Ai o vedere bună?
• Ești imaginativ și inventiv?
• Ești practic și dibace cu mâinile?
• Ai o îndemânare slabă de a face lucruri succesiv?
• Ai o slabă discriminare auditivă și memorie?
• Ai o slabă discriminare vizuală și memorie?
• Ai o memorie slabă pe termen scurt?
• Ești foarte creativ?
• Ești bun la rezolvarea problemelor?
• Ai  nevoie să inveți alte strategii ca să faci față / să alternezi metode de a reține informația ?

Aceste raspunsuri  la intrebări sunt extrem de utile părinților. Experiența arată că, în aceste  ședințe de consiliere, în care sunt clarificate și identificate dificultățile copilului, pe baza evaluarii logopedice, părinții devin mult mai implicați în terapia dislexie, mai cooperanți și înțelegători față de nevoile reale ale copilului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s